tabara Bucher

Este deja un obicei ca membrii fondatori a Asociației Bucher să organizeze anual în perioada iulie-august, la Colțești în județul Alba, Tabăra de meditație ”Bucher”, o vacanță de 2 săptămâni în care studiul, relaxarea, meditația, autovindecarea, jocul, excursiile și chiar și cina se îmbină perfect într-un mod natural și sănătos, diferit de rutina cotidiană cu care suntem obișnuiți.

Această tabără a luat ființă în anul 2011 din dorința de a sprijini participanții la seminariile organizate de Asociația Bucher în diferite orașe, în aplicarea practică a învățăturilor însușite. Prima ediție a avut un impact benefic asupra tuturor participanților la tabără, creându-se o energie pozitivă unitară, o strânsă legătură între participanți, astfel că următoarele ediții ale taberei au întrunit atât participanții ediției trecute, cât și noi membrii din țară și din străinătate.

Anul acesta, 2018, se va desfășura cea de-a VIII-a ediție a Taberei de meditație ”Bucher”. Citește DETALII despre acest eveniment.

Ce este tabăra de meditație ”Bucher”?

Tabăra de meditație ”Bucher” este o tabără de autocunoaștere și autovindecare prin puterea gândului, o altfel de vacanță, unde învățăm cum să folosim puterea gândului pentru a ne trăi viața în armonie, bucurându-ne de sănătate, iubire și prosperitate, singuri și împreună cu cei din jurul nostru. Este momentul ideal pentru recalibrare energetică, tonifiere mentală și aurică, prin cunoștințele dobândite la cursuri și puse în practică într-un cadru montan mirific plin de vibrație.

Zona Colțești-Rimetea este un loc plin de putere, unde forțele telurice și cele cosmice se îmbrățișează armonios creând  cadrul cel mai potrivit pentru relaxare, introspecție, autocunoaștere, meditație și autovindecare.

Ce activități sunt pe perioada taberei?

În fiecare an, programul activităților din tabără este ales în așa fel încât toți participanții (indifferent că participă pentru prima oară sau nu la această tabără) să descopere ceva nou despre ei înșiși, despre natură sau să-și însusească noi cunoștințe teoretice și practice. Astfel, timp de 2 săptămâni, veți putea opta pentru următoarele activități:

  • exerciții practice ale cunoștințelor dobândite la cursurile organizate de Asociația Bucher
  • ședințe de terapie în grup mic
  • armonizare cu natura
  • autocunoaștere și autovindecare
  • reflecție interioară
  • socializare
  • excursii la diferite obiective turistice și de meditație
  • prânz și cina în aer liber
  • foc de tabără

inscriere seminar Asociatia Bucher

 

 

 

Cine conduce meditațiile, excursiile, celelalte evenimente?

Toate activitățile îl au ca dirijor principal pe Gavril Bucher, terapeut practicant al tehnicilor de vindecare prin puterea gândului. Bineînțeles, este nevoie și de o echipă coordonatoare formată din câțiva membrii ai Asociației Bucher, care vor asista la ședințele de terapie, vor fi ghizi în excursii, vor pregăti mesele în aer liber, vor pregăti focul de tabără și multe ale detalii organizatorice pentru a crea un mediu relaxant al taberei.

Cine poate participa?

Tabăra de meditație ”Bucher a fost creată în principal pentru absolvențții cursurilor organizate de Asociația Bucher în România și în Germania, pentru exersarea practică a cuonștințelor dobândite.

Sunt bineveniți însă toți iubitorii de natură, de armonie cu natura, de socializare, toți cei interesați de meditație, dornici de a împărtăși din experiențele personale legate de diferite tehnici de meditație, deschiși pentru a primi noi învățături.

Când se desfășoară tabăra?

În fiecare an, la sfârșitul lunii iulie-începutul lunii august. Ediția de anul acesta, 2018, se va desfășura în perioada 25 iulie-8 august. 

Unde se desfășoară această tabără?

În satul Colțești, comuna Rimetea, județul Alba, România, în munții Trascăului, la poalele ruinelor cetății Sf. Ilona.

Tabăra este amplasată în apropierea localității Colțești, la poalele Masivului Piatra Secuiului din Munții Trascăului. La intrarea dinspre Aiud în satul Colțești (DJ 107 M), pe prima străduță la stânga, un panou verde de informare turistică indică Traseul spre Rezervația Naturală Cheile Siloșului 3km. Tabăra ”Bucher” se află la 1,5 km pe acest drum prietruit, practicabil autoturismelor, la sud de ruinele Cetății Colțești, pe valea Siloșului.

Unde se află, mai exact, acest sat Colțești și cum ajung acolo?

Satul Colțești, comuna Rimetea din județul Alba se află la 23 de km de localitatea Aiud (județul Alba) și la 30 de km de orașul Turda (județul Cluj), pe drumul județean DJ 107 M ce leagă Aiud de Buru.

La Colțești se poate ajunge doar pe cale rutieră, cu autoturismul sau cu microbuse zilnice pe ruta Aiud-Rimetea.

Dacă alegeți să veniți cu trenul sau cu microbusul, cel mai indicat este să alegeți ca destinație localitatea Aiud. De aici, ne angajăm să vă transoportăm noi cu mașina până la tabără sau la locul de cazare.

Dacă alegeți avionul, cele mai apropiate aeropoarte sunt la Cluj-Napoca, Târgu Mureș și Sibiu. De aici puteți veni cu trenul sau autocarul până la Aiud (de unde vă vom prelua )sau, la cerere, putem organiza transferul chiar de la aeroport.

Unde pot să mă cazez?

Zona Colțești-Rimetea este o zonă de destinație turistică, așadar pensiunile și campingurile oferă posibilități de cazare și masă. Perioada de desfășurare a taberei fiind însă în sezonul de vârf, implică aflux de turiști la unitățile de cazare din Colțești și Rimetea. Recomandăm astfel, orientarea și rezervarea din timp a pensiunilor dorite.

Cazare în Colțești:

  • pensiunea ”Conacul Secuiesc” 4*- www.szekelykokuria.ro
  • pensiunea ”Raza Soarelui”
  • cazare la persoane fizice din sat – pentru informații vă rugăm contactați echipa de organizare a taberei ”Bucher”

Cazare în Rimetea:

Pot să servesc masa în incinta taberei sau în satele din apropiere?

Timp de 2 săptămâni, în incinta taberei ”Bucher” se pregătește zilnic prânzul și cina. Toate mâncărurile sunt pregătite de doi bucătari specializați în gătitul în aer liber, la ceaun, grătar, rotisor și cuptor.

Meniul este fix, în fiecare zi se gătește un alt tip de mâncare, întotdeauna în varianta vegetariană și cu carne. Puteți opta astfel între meniu vegetarian și meniu cu carne.

O altă variantă pentru servirea mesei este la restaurantul Conacul secuiesc, din Colțești, unde se oferă o gamă largă de mâncăruri specifice zonei și nu numai.

De asemenea, unele pensiuni din Colțești-Rimetea oferă clienților săi mic dejun, demipensiune sau all inclusive.

Care e programul Taberei de meditație ”Bucher” pentru anul 2018?

Vom reveni în curând cu detalii referitoare la acest subiect.

Citește aici programul complet al Taberei de meditație ”Bucher”, Ediția a VIII-a, Colțești, 25 iulie-8 august 2018 

inscriere seminar Asociatia Bucher

 

 

 

Aș dori informații suplimentare legate de acestă tabără!

Pentru orice alte informații sau nelămuriri legate de Tabăra de meditație ”Bucher”, vă stăm la dispoziție la numărul de telefon și adresele de web următoare:

Ecaterina Budusan – 0788 696 064

E-mail: contact@bucher.ro

Facebook: www.facebook.com/asociatiabucher